Me Vs. Reality

"Mi-a spus doica. Mi-a spus că voi avea la început o dragoste mare, care mă va duce aproape de moarte. Apoi, târziu, când voi fi crezut că sunt pentru totdeauna vindecată, voi întâlni o altă şi mai mare dragoste şi atunci voi fi fericită, foarte fericită..." (Nuntă în cer - Mircea Eliade)

Cu toate că nici până la momentul acesta nu am terminat de citit cartea, citatul de mai sus m-a emoţionat. Poate că mi-am supraapreciat sentimentele la momentul respectiv, nu voi ştii asta niciodată. Poate că doar îmi place să cred că am iubit. Cine e în măsură să ne spună când se termină iubirea?  Este oare posibil ca timpul să diminueze intensitatea sentimentului? Deoarece, cu siguranţă, greşelile partenerului nu o fac...
Este adevărat că nu îţi poţi impune să uiţi pe cineva. De cele mai multe ori ne încăpăţânăm să vedem ceea ce ne dorim, chiar şi atunci când acel ceva nu există. Şi aceasta încăpăţânare este cea care ne distruge de fapt. La ce m-a ajutat să sper atâta timp că într-o zi el va veni înapoi şi să îmi va spune: "Îmi pare rău, te vreau înapoi" ? Nu vreau ca prin această postare să se înţeleagă faptul că îl vreau înapoi. Pentru că nu îl vreau. Apelez la o mică introspecţie pentru a trage câteva concluzii din ceea ce am trăit. Vreau să cred că după 3 ani (şi 3 luni), am învăţat ceva. Greşeli sunt doar lucrurile din care nu înveţi nimic. Restul se numeşte experienţă.
Am realizat că în tot acest timp n-am putut spune nimănui "te iubesc", până nu i-am spus-o lui. Ştiu că a fost o perioadă din viaţa mea când cineva a fost mai presus de mine şi pentru el aş fi sacrificat orice. Şi am preferat să îmi fie rău decât să nu simt nimic.
Ştii, draguţule, ţi-am iertat toate minciunile şi ipocriziile şi ascunzişurile şi lipsa de încredere şi trădările. Iar în momentul în care ţi le-am iertat, am şi lăsat totul în spate, inclusiv pe tine. Vine o vreme când trebuie să mergi mai departe. Şi am făcut asta, după atâta timp de aşteptare în zadar. Nu voi regreta niciun moment faptul că te-am iubit şi nici că te-am primit înapoi şi am avut încredere în tine pt a doua oară. Pentru că niciodată nu voi regreta ceva ce m-a făcut cândva fericită.
Se spune că o mare iubire lasă urme. Urme care nu se şterg, dar care pot fi acoperite de una şi mai mare.
Mereu mi-a fost greu să vorbesc despre mine. Postarea aceasta am scris-o pentru o persoană specială pentru mine, cu toate că nu cred că o va citi. Am vrut să vadă că şi eu am trecut prin CEVA. Că şi eu am simţit, dar am găsit puterea să merg mai departe. Nu cer nimic de la el, nu aştept nimic de la el. Dar mi-ar plăcea cândva să ştie ... că îmi pasă şi că îmi doresc să fiu acolo.