Me Vs. Reality

...mai e până departe?!?!? Cu toţii ne punem întrebarea asta cel puţin o dată la două zile. Fiecare dintre noi are un ideal, un ţel, fie provizoriu, fie pe termen lung. Aşteptarea şi incertitudinea sunt cele mai "nenorocite" stări omeneşti. "They bite you in the ass".
Azi m-am simţit fericită. Fiindcă (...) Nu sunt 100% sigură că a fost vorba de fericire. Poate a fost doar mulţumire de sine, sau satisfacţie, sau pur şi simplu o stare de bine. Dar până la urmă poate cineva să pună nişte limite bine definite fericirii? Mă îndoiesc. Fiecare o simte la un anumit nivel, cu o anumită intensitate, într-un anumit cadru. Realizezi că ai fost fericit abia când ieşi din starea de beatitudine; când ai redevenit fie plictisit, fie leneş, fie mohorât. Şi atunci te întrebi: ce te-a făcut fericit în acele 347815642396 secunde cât ai avut încrustat pe faţă un zâmbet cât Marele Zid Chinezesc?
Cel puţin o dată pe zi, un lucru neînsemnat te face fericit şi, involuntar, îţi plantează pe faţă un zâmbet de o naturaleţe izbitoare. Un zâmbet frumos (în adevăratul sens al cuvântului), frumos prin simplitatea lui şi, mai ales, pentru că vine din suflet. Eşti fericit fără să îşi dai seama. Avem parte de atâtea momente de fericire, dar nu suntem capabili să le recunoaştem pentru că le considerăm prea simple. Atribuim cuvântului "fericire" înţelesuri atât de complexe încât ne irosim întreaga viaţă căutând un sentiment idealizat până la înăbuşire. Este adevărat că detaliile ne fac să vedem viaţa într-o manieră interesantă, dar este şi mai important să ne situăm la o distanţă care să ne permită să păstrăm imaginea de ansamblu. Complementarism.
Ce înseamnă de fapt fericirea? Echilibru. Mulţumire sufletească. Împlinire.
Acum revenind la motivul fericirii mele efemere de astăzi (propriu-zis de ieri pt că e trecut de 12). Am spus într-un post anterior că îmi place fotografia. Pe Facebook am un album "Hobby" numai cu poze realizate de mine şi care mi-au plăcut în mod special. Am primit până acum mai multe comentarii de genul "felicitări" "frumoase poze" "ai talent", dar astăzi o fată a mai adăugat ceva şabloanelor de mai sus. Şi anume: "poate îmi faci şi mie nişte poze". La început nu am ştiut dacă vorbeşte serios sau glumeşte, dar afirmaţia în sine m-a bucurat. Faptul că cineva mi-a afişat posibilitatea dorinţei de a i se face poze de către mine, e enorm pentru mine. Am vorbit după aceea cu persoana respectivă şi a zis că vorbea serios. Imediat după starea de fericire sau orice ar fi fost, a urmat starea de îngrijorare: n-am cine ştie ce aparat, dacă n-or să-i placă? dacă mi se strica zoom-ul de tot? dacă nu e vremea bună? dacă e înnorat? (e vb de weekend-ul viitor) dacă se aşteapta la nişte poze de o calitate profi?
M-am apucat să citesc serios despre tehnica portretelor şi să analizez cât mai multe poze ca să-mi dau seama ce (nu) trebuie să fac, ce ar avantaja-o în funcţie de trăsăturile fizice. Am încercat să-mi fixez nişte cadre în cap şi mâine o să mă străduiesc să pun totul pe hârtie.
Cred că m-am entuziasmat cam repede, dar... din toată afacerea asta nu am ce să pierd. Dacă se răzgândeşte până weekend-ul viitor, eu rămân cu cunoştinţele :D
Mă duc să dorm. Somn uşor şi vise plăcute }{



P.S. - a plouat în sfârşit!!! poate că din această cauză am avut aşa o stare bună de spirit azi... bine ai venit, toamnă :) şi frig.