Rss Feed
  1. say 'hello' to my pride

    Tuesday, October 25, 2011

    Probabil că, dacă vei ajunge să mă cunoşti cât de cât, vei realiza că sunt cea mai încăpăţânată persoană pe care ai întâlnit-o. Şi nu exagerez. Mi s-a spus de multe ori că voi avea de pierdut din cauza asta, dar ca să ajung să fac un compromis (pt cineva), acea persoană trebuie să-mi ajungă mot à mot în străfundul sufletului. Niciodată nu arăt cuiva ceea ce simt sau gândesc dacă acea persoană n-a făcut-o înaintea mea. Nu pot. Nu vreau. E un risc pe care am încetat de mult să mi-l asum.
    Spre exemplu, sunt în stare să leşin lângă telefon de dorinţă să îţi dau un mesaj să văd ce faci. Şi cu toate astea, nu îţi trimit. Nu din cauză că îmi eşti indiferent, Doamne fereşte, departe de mine. Ci pentru că, în primul rând, trebuie să văd dacă îţi pasă. I am not the stalker type(sau cel puţin nu aşa pe faţă). Şi oricât de drag mi-ai fi, de ce să fiu eu cea care te caută atâta timp cât tu n-ai avea niciun stres să stai o zi fără să ştii dacă eu continui să respir?
    Acum câteva zile, tata mi-a spus ceva care mi-a atras atenţia în mod deosebit: "Nu-ţi pune la încercare prietenii, căci s-ar putea să îi pierzi.". Poate că nu sunt în măsură să testez pe nimeni, dar în anumite momente, ajungi să-ţi pui întrebări de genul "băi, ce s-a întâmplat?" sau "am greşit undeva?".
    Sunt de părere că cine îşi dorşte ceva cu adevărat, face tot posibilul să obţină acel ceva. Şi e defectul meu că nu mă mulţumesc cu puţin. N-am cerşit atenţia nimănui niciodată. În fond, de ce aş face-o?!
    Şi cu toate acestea, nu-mi pică deloc bine faptul că lucrurile au început să se schimbe. Poate cer eu prea mult fiindcă sunt obişnuită să ofer tot, în momentul în care plac pe cineva. Poate că e prea devreme. Poate că nu ştiu. Mi-ar prinde bine nişte lămuriri,sincer. Dar n-o să le cer. Ia ghici de ce :)).


    Imaginea aceasta mi se pare semnificativă pentru ultima perioadă. Şi mi-am mai adus aminte de o frază: "Don't make her fall if you're not planning to catch her.". Şi asta la fel de semnificativă.
    Şi una peste alta după ce îţi oferă lapte şi miere e cam greu să te reobişnuieşti cu apa şi lămâia.

    perfect din inimă: 

    P.S. - Azi am realizat cât de mult semeni cu prima mea iubire. La glume, la scris, la expresii, la înfăţişare, la vocabular, mai nou la felul în care te porţi cu mine. O fi zodia de vină. Şi totuşi e frustrant şi mă sperie în acelaşi timp.

  2. 0 comments:

    Post a Comment