Me Vs. Reality

memories never die. but neither does my pride :)

E o lume de fraieri. Nu exagerez deloc când spun că m-am săturat să trăiesc aici. Tuturor li se citește ipocrizia pe față. Cred că astăzi am atins stadiul maxim de indignare (pe mai multe planuri). Am o problemă cu oamnii lipsiți de demnitate. Genul de oameni care afirmă „n-o să (mai) fac asta niciodată” sau ”nu mai vorbesc cu X never again”. Fraților, nu mai faceți afirmații de dragul de a fi cuvinte în aer. N-aș putea să spun că situația nu are și o micuță insignifiantă tentă personală. Există persoane de la care aș fi avut așteptări mai mari în ceea ce privește menținerea poziției într-o situație. Și aici chiar n-au nicio treabă chestiile sentimentale.
Adevărat este și că sunt eu fraieră că mă consum pentru asemenea situații, dar îmi provocați silă. Nu știți decât să vă dați după cum bate vântul. Este practic imposibil să fii fericit într-o asemenea lume.

Next on the list: niciodată nu vei putea iubi două persoane la fel (fie fete sau băieți). Este mai mult decât evident că pentru una din cele două vei manifesta „sentimente” mai puternice decât pentru cealaltă.
Nu că ar avea vreo legătură, dar voiam să ajung la ideea că nu suport să fiu mințită. Dar până acum n-am întâlnit pe nimeni să nu o fi făcut. De fapt, greșesc; am întâlnit o singură  persoană. Deși, nu este timpul trecut.

A world full of natural born losers and I will be their queen as long as I give a fuck about them. This stops now!

mot à mot scumpicilor: 

Deci cu tot frigul de afară, vremea mi se pare genială. Doamne, de când tot aştept asta... Plus că de o săptămână încolo este ceaţă în fiecare zi şi, pur şi simplu, ador să mă uit pe geam. Şi-mi mai place tare mult când umblu prin frig o perioadă însemnată de timp şi dupaia intru la căldură. Ce poate fi mai plăcut? Ah.. o ciocolată caldă cu caramel sau un vin fiert!! Abia aştept să ningă. Şi vreau să vină mai repede Crăciunul. Chit că anul acesta sunt singură.
Am realizat azi că nu.mi doresc să plec de acasă prea curând. Cu toată nevoia aia disperată de "independenţă", parcă îmi place când dimineaţa mă aşteaptă mâncarea drăguţ aranjată pe farfurie, cafeaua vânturată până s-a răcit ca să o pot bea, maşina la poartă la profa de francă atunci când e (sau nu) ger de crapă pietrele, iar lista poate continua.
Şi totuşi îmi lipseşte ceva. Hai cu Crăciunul ăla o dată. Chit că am rămas fără Santa. I wanna feel the joy :)). Şi desigur, dorinţele de Crăciun ♥.

2 songs for tonight:
- sunt blocată pe ea de aseară

  - it reminds me of last year. and of smth else.

P.S. - erasing always works :D.

Hmm.. n-am mai scris în ultimele zile. Am ajuns la concluzia că dacă nu scriu nimic sentimental, nu am ce scrie. Ce noroc că încă păstrez un jurnal scris. Fac pariu că peste câţiva ani va fi mult mai valoros decât blogul ăsta.
Daa.. deci vorbeam mai devreme cu o cunoştinţă despre ideea de a "şterge pe cineva din memorie". Ea zice că nu se poate. Sau cel puţin că n-ai cum să ştergi pe cineva din inimă. Uhm... asta depinde de cât de mult ai ţinut la persoana respectivă. Mi-au venit în minte nişte versuri: "Old loves, they die hard/ Old lies, they die harder.". Este adevărat că există persoane pe care nu le uiţi niciodată, clar nu voi nega asta. Dar există şi persoane care de bine de rău trebuie să fie alungate. Motivul?! Mai mult ca sigur au făcut ceva naşpa. Dacă nu te înverşunezi puţin împotriva persoanei în cauză, e cam greu să nu te mai gândeşti 24/7 la el/ea.
Important este nu să uiţi de existenţa respectivului, ci să îl faci să conteze mai puţin pentru tine. mda, nici asta nu este foarte uşor de realizat. E greu, nu imposibil. Se recomandă a se începe prin invisible pe mess, apoi ştergerea din lista de mess, urmată de ştergerea din lista de facebook/google+/twitter , apoi numărul de telefon. Ce pot să spun, sunt pe drumul cel bun. Şi nu în cele din urmă, găsirea unei activităţi care să ne ţină creieraşul ocupat toată ziulica. (eh, o activitate sau o persoană, asta e discutabil :D). Vorba vine, cui pe cui se scoate.
Concluzionând, cred că este pentru prima dată când sunt recunoscătoare că lumea vorbeşte mai mult decât ar trebui. Aşa aflu mai mult decât îmi doresc. Una peste alta, m-am lămurit şi de data asta şi, cu siguranţă, prefer să-mi bag un băţ în posterior decât să fiu vreodată nevoită să-ţi adresez un cuvânt.



P.S. - aseară la 22.22 au expirat cele 13 zile. I am finally free!

Top instrucţiuni ridicole:

1. Avertismentul găsit pe un iaht sună astfel: “Nu folosiţi flacăra unui chibrit sau altă sursă de foc pentru a verifica nivelul combustibilului din rezervor”.
2. Indicaţia de pe un bilet de loterie spunea: “Nu călcaţi cu fierul”.
3. A fost găsit pe o maşină de spălat următorul avertisment: “Nu introduceţi nicio persoană în acest aparat”.
4. În manualul de instrucţiuni al unui telefon mobil scria cât se poate de clar: “Nu uscaţi aparatul în cuptorul cu microunde”.
5. Pentru părinţii mai neglijenţi din fire, producătorii de cărucioare au considerat necesar următorul mesaj: “Scoateţi copilul înainte de pliere”.
6. Broşura unui uscător de păr specifică: “Nu utilizaţi aparatul în timp ce dormiţi”.
7. Pe pungile unor produse congelate era urmatoarea sugestie de preparare: “Decongelaţi”, în timp ce pe ambalajul unui tip de budincă scria: “Acest produs va fi cald odată reîncălzit”.
8. Un set de beculeţe chinezeşti afişa următorul avertisment, cât se poate de serios: “Atenţie! Instalaţia poate fi folosită numai în interior sau exterior”.

uhm... şi stai! asta nu e tot.. Cum reacţionează românul când găseşte un proiectil în timp ce sapă? Hmm.. îl taie cu flexul sau îl freacă cu şmirghelul. Ce face românul cu o petardă? Bagă bormaşina în ea... Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu sunt pur şi simplu şocată acum că am dovada a cât de imbecili pot fi oamenii. Nici măcar nu ştiu de ce mă mai miră.

"La mulţi ani, Beticutz!!". Aseară am fost la una dintre cele mai frumoase petreceri de până acum. A meritat din plin să particip, m-am distrat grozav. Am cunoscut câţiva oameni interesanţi.. despre care mai auzisem diverse lucruri cu toate că nu îi cunoşteam. Pot spune că am rămas destul de surprinsă, nu numai de ei, ci şi de mine. N-o să dezvolt subiectul acesta :).

Ori sunt eu defectă, ori nu m-am născut unde trebuia. În fiecare zi văd din ce în ce mai multe exemple de idioţenie şi prostie în jurul meu. Atât de multe încât mi-e efectiv silă de oameni.
Se pare că materialismul e în floare. Tocmai am venit acasă din oraş, unde am fost la un suc (apă plată) cu o amică.
Uhm... totul a fost ok până a recunoscut că, într-adevăr, este o materialistă, că s-ar cupla cu un tip doar pentru bani chiar dacă respectivul nu o atrage în niciun fel. Efectiv n-am cuvinte. Mi-aduc aminte că acum vreo doi ani cineva mi-a reproşat că am fost cu X doar pentru banii lui. Reacţia mea a fost ceva de genul: "Vrei să spui că îl dau banii afară din casă?". Pe scurt, până la momentul respectiv eu habar n-aveam că am fost cu un tip cu bani. Şi totuşi trecuse mai bine de un an de când mă îndrăgostisem de el. Niciodată nu m-a impresionat starea materială pentru că nu o consider un aspect deosebit de important. Mare chestie, n-am nevoie să-mi plătească o apă plată. Decât să mă duc într-un local alături de alte nshpe persoane, prefer să mă plimb pe o străduţă goală. Şi în condiţiile astea nu mai dă nici banii pe apa mea plată. N-are maşinuţă să vină să mă vadă? Mare chestie, există maxi-taxi. Că doar nu-i amorţeşte poponeţul imperial într-un mijloc de transport public. În altă ordine de idei, starea materială este ultimul lucru de care mă interesez când cunosc un băiat nou. Cred că cel mai bun exemplu e fostul meu prieten. Un fel de: x - "ştii, pe lângă farmec lui, poate mai e atrasă şi de bănuţi.."; eu: (-.-)*. Voiam să subliniez faptul că este foarte uşor să te îndrăgosteşti de cineva fără să ai habar de starea lui materială. Una peste alta, nu dau doi bani pe asta. Poate doar dacă i se reflectă în comportament. Mă rog.
Un alt aspect: nu suport ca o fată să vorbească mai urât ca un băiat. Bine, că mie oricum nu-mi place când un băiat vorbeşte cum îi vine de faţă cu o fată... dar când se schimbă rolurile deja sunt întrecute limitele oricărei bucăţele de răbdare pe care o posed.
Mi s-a luat de yahoo messenger. E aşa de plictisitor. N-am mai intrat în ultimele zile şi nici nu am de gând să o fac. Mereu pierd timpul vorbind aceleaşi lucruri banale care chiar nu au nicio importanţă. Cine vrea să dea de mine, mă găseşte la telefon. Nu stau în Congo.

Cred că mă bag la somn. Am aberat destul pe ziua de azi. Somn uşor şi... poate vise plăcute; ale mele se tot repetă în ultima săptămână şi asta devine cu adevărat bolnav... Începe să-mi pară rău că nu le pot controla. Sau poate chiar puţin bine. Hmm.. whatever.



P.S. - Am un imens chef de a mă certa cu toată lumea. Sunt foarte foarte foarte pusă pe ceartă în seara asta. Mama deja a abandonat.

S-ar spune că ziua de azi trebuia să fie memorabilă doar datorită datei. 11.11.11. Interesant, nu? Mai ales dacă te mai şi uiţi la telefon la ora 11:11. Numai bine de pus dorinţeee... Şi evident că nu m-am putut abţine. Ca să fiu sinceră, nici n-am vrut să mă abţin. Cine ştie, poate someday se va împlini. Who knows?!
Ce m-a intrigat în ultimele zile.. Uhm, oamenii n-au nicio treabă cu civilizaţia. Şi mai au curajul să se vaite că e ţara asta unde e... Ce-ar fi să începeţi drăguţilor să nimeriţi coşul de gunoi când aruncaţi o hârtie (mai ales când aruncaţi de la 1 km, că doar e greu pt român să ţină o hârtiuţă în buzunar până ajunge lângă un coş de gunoi...) şi să învăţaţi dracu' să staţi la coadă. Zicea o gagică azi că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Ehm.. sunt parţial de acord cu ideea. Dar când vine vorba de reguli de disciplină, organizare, am şi eu oarecare pretenţii de la umanitate. Că dacă n-ar fi reguli, ar fi un haos total. Dar, ce să zic, avem reguli şi tot un haos este. Că se dau "dăştepţii" rebeli. Sunt momente în care abia aştept să zbor din fundul ăsta de ţara către un loc mai civilizat... Germania, Anglia, America, stuff like that.
Şi mă mai enervează că oamenii chiar nu fac diferenţa între "vreau să fiu cu tine" şi "vreau să fiu (cu cineva)". Nu sunt de acord cu ideea de hai să ne combinăm de dragul de a fi cu cineva. Normal este să ajungi să fii cu cineva pentru că placi persoana respectivă, nu pentru că îţi place să-ţi placă. Este o diferenţă cam atât de mare între "plac" şi "o plac". Mă rog, that's my point, but I guess some people cannot live without "being" together with someone, either they like a looooot that person, or not.
Numărul 3: prea multă compătimire strică. La un moment dat mi se face silă de-a dreptul. Ieri am purtat nişte discuţii referitoare la un fost prieten (mă rog, la un anumit fost prieten) cu nişte prieteni de-ai lui (unul fiind un bun prieten de al meu, celălalt o cunoştinţă proaspătă). Şi ca un începutul discuţiei cel de-al doilea spune la un moment dat, într-un context prea puţin important: "ştii, replica asta îmi aduce aminte de ... uhm... nu mai contează". Nu m-am prins pe moment, pentru că habar n-aveam că ştie vreun detaliu al "poveştii minune". Şi evident, am întrebat despre cine e vorba. Răspunsul: "oh... păi... uhm.. scuze Andreea." după care urmează numele. Am rămas interzisă. Nu mă deranja că era vorba despre el din moment ce nu mai am nicio treabă cu el şi chiar nu mă interesează, dar nu înţelegeam efectiv rostul eschivării. Adică acum pe bune, chiar nu am nevoie să fiu protejată de chestiile astea, având în vedere că I am so over it. Mi se pare destul de eronată concepţia conform căreia după ce ai iubit pe cineva este prcatic imposibil să nu suspini când îi auzi numele. Wrong. Nu prea sunt adepta ideii de comparaţie între băieţii pe care i-am avut mai mult sau mai puţin lângă mine. Dar una peste alta a trecut suficient timp ca să-mi revin, iar 3 ani şi 3 luni au fost arhisuficiente, până şi pentru mine.
Am realizat că erau o grămadă de persoane care-mi ştiau "dramele". Deci a cam sosit momentul să scurtez lista de "sharing". Pentru binele meu.
Şi nu voi explica titlul. Nu cred că se va prinde nimeni de semnificaţia lui. Poate amatorii de seriale cu doctoraşi :).

n-am nimic mai mult de zis!

De astăzi fac schimbări în viaţa mea. Am început prin a mă tunde. Acum continui cu tine. Nu mai aştept nimic de la tine. Sau de la oricine altcineva. Nicio aşteptare = nicio dezamăgire. And tomorrow I won't be giving a fuck. I'm Andreea, nice to meet you :).

...of broken hearted. A început. Mă simt neputincioasă şi vulnerabilă în acelaşi timp... Dacă aş putea i-aş ajuta pe toţi. Toţi cei mai buni prieteni ai mei au probleme de genul.. cu mine în frunte. Astăzi am văzut tot ce se putea. Mi-am privit unul dintre cei mai bun prieteni (aparent cel mai insensibil om) admiţând faptul că iubeşte. L-am văzut şi pe celălalt cel mai bun prieten al meu cum este distrus de cât de mult iubeşte. Apoi mi-am privit cea mai bună prietenă cum este distrusă de faptul că nu poate iubi. Şi apoi te-am văzut pe tine... Aş da orice să vă pot ajuta, dar mă simt aşa neputincioasă... Nu suport să văd persoanele dragi mie suferind. Pot să vă asigur de sprijinul meu necondiţionat. Şi aş face orice să va fie mai bine...
Şi în cele din urmă m-am văzut pe mine. Din seara asta am de gând să încep să-mi caut echilibrul. Şi eu sunt o broken hearted din toate motivele posibile. Aşa am fost dintotdeauna şi am ajuns la un moment dat să mă complac în starea asta. Dar nu se mai poate. Toţi au avut dreptate în ceea ce mă priveşte. Şi accept asta. Sunt o fraieră pentru că pun suflet prea repede. Asta e natura mea. Nu pot s-o schimb, pot doar s-o reprim. În ultimele zile am ajuns la concluzia că cel mai obositor lucru este să-ţi reprimi sentimentele. Te extenuează, te distruge la interior. Te dezumanizează.
Aceasta va fi ultima postare de genul. N-o să-mi mai pun sufletul pe tavă în faţa nimănui. Şi cu ocazia asta o să-mi dau un ultimatum. Mie.. şi ţie. Tot ce mi-am dorit de la viaţa asta a fost să fiu fericită. Aş fi dat orice pentru asta.

That would be me, I guess.
După nenumărate încercări, am reuşit şi eu să-mi fac timp să citesc mai mult de 5 pagini din ceea ce se presupune a fi una dintre cărţile mele preferate: Scarlett de Alexandra Ripley, continuarea de la Pe aripile vântului. M-am regăsit de foarte multe ori în situaţiile prezentate şi în temperamentul personajelor. Ciudat, semăn cu Scarlett, dar semăn şi cu Rhett. Una peste alta, pot spune că am o personalitate ezoterică.
Cam care este ideea... Rhett şi Scarlett sunt căsătoriţi. La început Rhett s-a îndrăgostit nebuneşte de Scarlett, dar ea credea că-l iubeşte pe Ashley. Când ea a realizat care-i sunt de fapt sentimentele, adică îl iubea pe Rhett, acesta din urmă îşi face bagajele şi pleacă... Scarlett este hotărâtă să îl aducă înapoi cu orice preţ, aşa încât se stabileşte la mama acestuia, în Charleston. Rhett încearcă pe cât posibil să o îndepărteze pe Scarlett şi, deşi o tratează afectuos în societate, în realitate o respinge în cel mai dureros mod.  După zadarnice încercări de a-i dovedi dragostea ei profundă, cei doi stabilesc de comun acord clauzele divorţului şi un ultimatum pentru şederea lui Scarlett în Charleston. Foarte aproape de plecarea ei, Rhett acceptă să îi ofere soţiei sale o plimbare cu barca. Sunt prinşi de furtună, iar Rhett face tot posibilul să o salveze pe Scarlett, cu devotamentul unui soţ realmente iubitor. Când ajung în siguranţă la ţărm, Scarlett primeşte în sfârşit dovezile de iubire după care tânjea. Însă, în momentul în care îl confruntă pe Rhett, acesta găseşte tot felul de scuze patetice, dar sfârşeşte prin a-i mărturisi:
"Da, într-adevăr te vreau, sunt bolnav după tine. Eşti o otravă în sângele meu, o boală a sufletului meu. Am văzut oameni care au nevoie de opium aşa cum am eu nevoie de tine. Ştiu ce se întâmplă cu un drogat. Devine sclav şi apoi este distrus. Asta era să mi se întâmple şi mie, dar am scăpat. N-o să risc din nou. Nu vreau să mă distrug din cauza ta."
Această mărturisire vine de la o persoană deosebit de puternică, orgolioasă şi mândră. După aceste replici, el dispare şi singurul semn pe care Scarlett îl mai primeşte de la el este o scrisoare, a doua zi după întâmplare:
"Nu pot spune nimic despre ce s-a întâmplat ieri, în afară de faptul că sunt profund ruşinat şi că îmi pare rău că am fost cauza unei primejdii atât de mari pentru tine. Curajul şi vitejia ta au fost cu adevărat eroice. Întotdeauna te voi privi cu respect şi admiraţie. Regret amarnic tot ce s-a întâmplat după ce am scăpat din greaua încercare. Ţi-am spus lucruri pe care nici un bărbat n-ar trebui să le spună unei femei şi purtarea mea a fost vrednică de dispreţ.
Nu pot totuşi să neg adevărul celor spuse. Nu trebuie să te mai văd niciodată.
Conform înţelegerii noastre, tu ai dreptul să rămâi în Charleston, în casa mamei mele, până în aprilie. Sper sincer că nu vei decide să faci aşa, pentru că eu nu voi vizita nici casa din oraş, nici Dunmore Landing, până ce nu voi primi ştirea că tu te-ai reîntors în Atlanta. Nu mă poţi găsi, Scarlett. Nu încerca.
(...) Te rog să accepţi sincerele mele scuze pentru tot ce priveşte viaţa noastră comună. N-am vrut să fie aşa. Îţi urez un viitor mai fericit."

Morala: cei care mă cunosc destul de bine îşi vor da seama de ea numai citind titlul.
E mai bine aşa.



"I wanna say I do... The question is.. do you?"

Aceasta este controversa zilei. Mai în glumă, mai în serios toată ziua ne-am ciondănit asupra ideii existenţei destinului. Păăăi eu cred că există, într-o oarecare măsură. Nu spun că aşa este, ci asta e doar părerea mea, la care am dreptul orice ar spune cei din jur.
N-o să argumentez de ce există, ci o să încerc să arăt de ce nu lipseşte. Majoritatea au spus "nu cred în destin şi punct. fac ce am chef.". Eu nu cred că e chiar aşa. În principiu, nu cred în coincidenţe. Totul se întâmplă cu un scop, fie că îl vedem, fie că nu. Dacă nu există destin, care este menirea omului pe Pământ? A apărut doar de dragul de a exista? Faptul că noi nu avem minţile suficient de ascuţite ca să ne dăm seama de unele lucruri, asta nu înseamnă că ele nu există. Eu nu ştiu dacă, până acum, cineva a fost capabil să justifice de ce primatele au evoluat la "stadiul" de om. Poate se va spune că a găsit condiţii favorabile. Apariţia acelor condiţii a avut ca scop creerea unui cadru propice pt "dezvoltarea" omului.
De cele mai multe ori ni se oferă un cadru; mai departe, este treaba fiecăruia cum alege să-l folosească. Aici intervine (cică) conştiinţa umană. Adică, pe scurt, ai puterea de a alege ce să faci. Mai devreme sau mai târziu deciziile tale te aduc exact acolo unde trebuie să ajungi.
Nu crezi în destin? Chiar nu crezi că ai o menire în viaţă? Dar ce eşti tu, fiul ploii? Start considering that!
În plus, dacă n-aş crede că destinul vine de undeva de la a higher power, înseamnă că mi-l fac cu mâna mea şi eu sunt responsabilă pentru orice se întâmplă. Ce-i drept, destinul poate fi văzut ca o scuză, de genul "n-a fost să fie şi gata". Spre exemplu, mi-aduc aminte că mi-a povestit un..hmm să-i zicem prieten, acum 2 ani că un tip a vrut să se sinucidă şi s-a aruncat de la al nshpe-lea etaj. Okay, omul şi-a desenat soarta cu mâna lui. Problema a fost cu aterizarea. A picat pe un alt tip. Şi sinucigaşul a supravieţuit. Cât despre "norocos", nu putem spune acelaşi lucru. Şi cam cu ce a greşit omul acela? Se plimba liniştit. Cine s-ar fi gândit că o să aterizeze cineva în capul lui?
Cam asta e treaba cu norocul. Când am terminat clasa a 8a, învăţătoarea ne-a urat în primul rând "un dram de noroc" pentru că fără el, nu poţi face nimic. Crezi în noroc, implicit crezi în destin. Este o relaţie de interdependenţă. Coexistă şi nu pot fi separate. De ce ţi-ai mai dori să ai noroc într-o chestie atâta timp cât tu eşti ferm convins că tot ceea ce se poate întâmpla depinde în totalitate de tine?
În plus, tot pe aici se situează şi speranţa. Consider că este imposibil să speri la mai bine atâta timp cât nu crezi în destin. Dacă vrei ca lucrurile să îţi meargă bine, fă-le cu mânuţa ta dacă tot eşti stăpân pe propriul destin. Ah, stai! Nu prea poţi.
Şi încă ceva... dacă soarta omului este croită strict de acţiunile acestuia, cum puteţi explica faptul că inspiraţia are un rol semnificativ în evoluţia acestuia? O replică spusă la momentul potrivit, o operă literară de valoare, maxime celebre. Nu e ca şi cum omul îşi poate controla muza. (una peste alta a mea chiar are nevoie de mici reparaţii şi retuşuri).
Concluzionând, fie că e vorba de Dumnezeu, Alah, Iluminati sau cine ştie ce alte entităţi sau organizaţii, există cineva, undeva care ne urmăreşte, care veghează, care ne pune la încercare. Şi sunt lucruri pe care omul nu are capacitatea să le oprească. De cele mai multe ori omul se sperie de ceea ce nu înţelege, de lucrurile la care nu poate găsi o explicaţie firească.
Well, all in all, that's my point. I believe I am being taken care of :).

Ehm, mă simt ca şi cum aş fi făcut o compunere argumentativă pentru profa de francă. Până la urmă cred că o voi traduce şi i-o voi duce pe post de temă. O dată în viaţă găsesc şi eu un subiect mai plăcut pt o nenorocire de eseu >.<

Sunt defectă. Mi-au venit rezultatele analizelor. Nu-mi vine să cred... Trebuie să fie ceva greşit. Concluzia este că sunt defectă. Cică sunt perfect sănătoasă. N-am avut niciodată analize aşa bune -__-. Come on, people, what's wrong you? Îmi curge nasul ca o biuretă stricată, mănânc cât o vrabie şi sunt sănătoasă?! Acum 3 săptămâni aveam în gât un streptococ ß-hemolitic. Nu că îmi plăcea... dar nu-l mai am!! Şi am luat fix niciun medicament... Mă rog, Doamne ajută să fiu într-adevăr aşa sănătoasă cum par [fizic, nu mental :))].
M-am reapucat de chimie, ceea ce mă binedispune grozav de mult. Şi una peste alta, era şi timpul.
Îmi place vremea asta, dar mă enervează că nu plouă. E cea mai urâtă toamnă de până acum... Cum să fie toamnă şi să nu plouă?! So not fair...
Mi-a reparat tata aparatul. Finally :D. Acum n-o să mai pierd nicio minunăţie de răsărit. Ce-i drept, nu-i merge zoom-ul, dar decât deloc, e bine şi aşa.

mda, mă duc să termin proiectul la fizică, să scriu la info, la mate... eventual poate îmi rămâne timp şi de chimie şi de citit. Mi-e dor de Scarlett :D

pentru azi am:
- două fraze: "Real eyes realize real lies." şi "I was never loyal except for my own pleasure zone." (placebo - black eyed)
- o poză:
 
şi o melodie: 

Azi am realizat cât de bine mă simt acasă. E cald şi bineeee (nu neapărat fizic vorbind). Nu cred că le-am arătat vreodată alor mei că îi apreciez cu adevărat, deşi ei ştiu o simt, chiar dacă nu o zic (sounds like me). Mereu am apreciat faptul că pot vorbi cu ei (aproape) despre orice. Ce-i drept, mama are un anume talent al ei de a mă face să mă simt mai prost decât de obicei pentru că, mai mereu când se întâmplă ceva mai aiurea prin vieţişoara mea, mă face să cred că din vina mea a fost aşa. Cu tata e mai altfel.. pentru că semănăm foarte mult şi îşi dă seama imediat când am probleme, de orice natură. Lui îi cer de obicei sfaturi în materie de băieţi :)). Dacă îi spun că am nevoie de linişte, nu mă bate la cap cu întrebări pe moment.
Şi acum să explic titlul postării. Păi în ultimele zile mi-am evacuat "bestia" din pat, deci am cam dormit singurică. Şi am început să visez cam aiureaaa. Ceva de genul "îl dai afară pe uşă, dar intră înapoi pe geam". Mă rog, chestia asta nu mi-a pus încă probleme (foarte) mari, aştept să văd dacă se mai repetă, pentru că, dacă tu chiar mi-ai intrat în subconştient, este o gravă problemă!! Aşa, ce voiam să spun este că am avut nişte coşmaruri în ultimul timp şi este destul de naşpa să te trezeşti singur în pat, să mai fie si 00:00  şi să te vezi şi în oglindă imediat cum deschizi ochii, să mai fie şi aşa-zisa noapte de Halloween... În concluzie mi-am părăsit pătuţul frumuşel şi m-am băgat între ai mei:)). M-au luat amândoi în braţe şi aşa am adormit. Semi-adormită cum eram, până m-a luat somnul, mi-a tot trecut un gând prin cap: nu vreau să fiu singură niciodată. Ştiu că m-am contrazis în ultimul timp mai mult decât ar fi trebuit, dar e fix ce spuneam într-o postare anterioara: Pragmatism vs. Sentimentalism. Nu vreau să mă mai trezesc vreodată aşa pierdută. Vreau să cred că există cineva undeva acolo. Vreau ca acel cineva să-mi intre la inimioară şi mă protejeze aşa cum Rhett Butler o proteja pe Scarlett.
Am fost azi să-mi fac analizele. Şi mi-a fost rău toată ziua... Gagica de m-a înţepat mi-a spus dinainte că sunt foarte fragilă, slăbită şi sensibilă. Culmea, cică mi s-au ascuns venele:)). Nu mi-a fost niciodată frică de analize, chiar nu mă panichez de la chestii de-astea, dar cum o fi să-ţi spună cineva "sângele tău nu prea vrea să curgă"?!. Toată ziua am avut mâinile înţepenite, chiar mă dureau, iar când m-am trezit pe la 5 după-amiază, le aveam amorţite.
Cred că am o problemă acum. Nu mai pot scrie despre tine. Mă simt vulnerabilă, fie că citeşti, fie că nu. Am un imens orgoliu, asta dacă nu ţi-ai dat seama de asta (expresia asta mi-a adus aminte de un mesaj,apropo). Lucruri pe care mi-ar plăcea să le ştii, dar nu! Pot să-ţi spun decât că n-o să plec nicăieri. Şi că urăsc faptul că am avut acea discuţie pe mess, şi nu faţă în faţă. Am un fix în ceea ce priveşte contactul vizual. Dacă cineva chiar simte ceea ce spune, n-are nicio problemă cu a se uita în ochii mei în timp ce o face. Mi-ar fi plăcut totuşi să existe un fel de "last kiss". Zăpăcelile mele.
Mă simt oarecum prost în cazul în care ai citit ce am scris pe aici, pentru că în felul acesta ai aflat o grămadă de chestii despre mine.. şi, mă rog, despre ce cred eu în legătură cu tine. Nu mai pot scrie în continuare despre tine, fiindcă, aşa cum spuneam, sunt prea mândră să admit unele chestii. Dacă vreodată vrei să ştii ce simt sau cum mă simt, întreabă-mă tu. Dacă te va interesa vreodată să faci asta, mi-ar plăcea să nu fie pe mess. Gata, am tăcut! Imy :p

Mă cam simţeam ca Taylor alergând după Ryan ( există câteva asemănări ale situaţiei, pt cei care au văzut filmul...), motiv pentru care postez următoarea scena din film:
. I would have loved to try it..

şi piesa de azi (mulţumiri lui Alex):

 Somn uşor. În noaptea asta chiar n-o să adorm prea uşor..