Me Vs. Reality

E o lume de fraieri. Nu exagerez deloc când spun că m-am săturat să trăiesc aici. Tuturor li se citește ipocrizia pe față. Cred că astăzi am atins stadiul maxim de indignare (pe mai multe planuri). Am o problemă cu oamnii lipsiți de demnitate. Genul de oameni care afirmă „n-o să (mai) fac asta niciodată” sau ”nu mai vorbesc cu X never again”. Fraților, nu mai faceți afirmații de dragul de a fi cuvinte în aer. N-aș putea să spun că situația nu are și o micuță insignifiantă tentă personală. Există persoane de la care aș fi avut așteptări mai mari în ceea ce privește menținerea poziției într-o situație. Și aici chiar n-au nicio treabă chestiile sentimentale.
Adevărat este și că sunt eu fraieră că mă consum pentru asemenea situații, dar îmi provocați silă. Nu știți decât să vă dați după cum bate vântul. Este practic imposibil să fii fericit într-o asemenea lume.

Next on the list: niciodată nu vei putea iubi două persoane la fel (fie fete sau băieți). Este mai mult decât evident că pentru una din cele două vei manifesta „sentimente” mai puternice decât pentru cealaltă.
Nu că ar avea vreo legătură, dar voiam să ajung la ideea că nu suport să fiu mințită. Dar până acum n-am întâlnit pe nimeni să nu o fi făcut. De fapt, greșesc; am întâlnit o singură  persoană. Deși, nu este timpul trecut.

A world full of natural born losers and I will be their queen as long as I give a fuck about them. This stops now!

mot à mot scumpicilor: 

Ori sunt eu defectă, ori nu m-am născut unde trebuia. În fiecare zi văd din ce în ce mai multe exemple de idioţenie şi prostie în jurul meu. Atât de multe încât mi-e efectiv silă de oameni.
Se pare că materialismul e în floare. Tocmai am venit acasă din oraş, unde am fost la un suc (apă plată) cu o amică.
Uhm... totul a fost ok până a recunoscut că, într-adevăr, este o materialistă, că s-ar cupla cu un tip doar pentru bani chiar dacă respectivul nu o atrage în niciun fel. Efectiv n-am cuvinte. Mi-aduc aminte că acum vreo doi ani cineva mi-a reproşat că am fost cu X doar pentru banii lui. Reacţia mea a fost ceva de genul: "Vrei să spui că îl dau banii afară din casă?". Pe scurt, până la momentul respectiv eu habar n-aveam că am fost cu un tip cu bani. Şi totuşi trecuse mai bine de un an de când mă îndrăgostisem de el. Niciodată nu m-a impresionat starea materială pentru că nu o consider un aspect deosebit de important. Mare chestie, n-am nevoie să-mi plătească o apă plată. Decât să mă duc într-un local alături de alte nshpe persoane, prefer să mă plimb pe o străduţă goală. Şi în condiţiile astea nu mai dă nici banii pe apa mea plată. N-are maşinuţă să vină să mă vadă? Mare chestie, există maxi-taxi. Că doar nu-i amorţeşte poponeţul imperial într-un mijloc de transport public. În altă ordine de idei, starea materială este ultimul lucru de care mă interesez când cunosc un băiat nou. Cred că cel mai bun exemplu e fostul meu prieten. Un fel de: x - "ştii, pe lângă farmec lui, poate mai e atrasă şi de bănuţi.."; eu: (-.-)*. Voiam să subliniez faptul că este foarte uşor să te îndrăgosteşti de cineva fără să ai habar de starea lui materială. Una peste alta, nu dau doi bani pe asta. Poate doar dacă i se reflectă în comportament. Mă rog.
Un alt aspect: nu suport ca o fată să vorbească mai urât ca un băiat. Bine, că mie oricum nu-mi place când un băiat vorbeşte cum îi vine de faţă cu o fată... dar când se schimbă rolurile deja sunt întrecute limitele oricărei bucăţele de răbdare pe care o posed.
Mi s-a luat de yahoo messenger. E aşa de plictisitor. N-am mai intrat în ultimele zile şi nici nu am de gând să o fac. Mereu pierd timpul vorbind aceleaşi lucruri banale care chiar nu au nicio importanţă. Cine vrea să dea de mine, mă găseşte la telefon. Nu stau în Congo.

Cred că mă bag la somn. Am aberat destul pe ziua de azi. Somn uşor şi... poate vise plăcute; ale mele se tot repetă în ultima săptămână şi asta devine cu adevărat bolnav... Începe să-mi pară rău că nu le pot controla. Sau poate chiar puţin bine. Hmm.. whatever.



P.S. - Am un imens chef de a mă certa cu toată lumea. Sunt foarte foarte foarte pusă pe ceartă în seara asta. Mama deja a abandonat.

S-ar spune că ziua de azi trebuia să fie memorabilă doar datorită datei. 11.11.11. Interesant, nu? Mai ales dacă te mai şi uiţi la telefon la ora 11:11. Numai bine de pus dorinţeee... Şi evident că nu m-am putut abţine. Ca să fiu sinceră, nici n-am vrut să mă abţin. Cine ştie, poate someday se va împlini. Who knows?!
Ce m-a intrigat în ultimele zile.. Uhm, oamenii n-au nicio treabă cu civilizaţia. Şi mai au curajul să se vaite că e ţara asta unde e... Ce-ar fi să începeţi drăguţilor să nimeriţi coşul de gunoi când aruncaţi o hârtie (mai ales când aruncaţi de la 1 km, că doar e greu pt român să ţină o hârtiuţă în buzunar până ajunge lângă un coş de gunoi...) şi să învăţaţi dracu' să staţi la coadă. Zicea o gagică azi că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Ehm.. sunt parţial de acord cu ideea. Dar când vine vorba de reguli de disciplină, organizare, am şi eu oarecare pretenţii de la umanitate. Că dacă n-ar fi reguli, ar fi un haos total. Dar, ce să zic, avem reguli şi tot un haos este. Că se dau "dăştepţii" rebeli. Sunt momente în care abia aştept să zbor din fundul ăsta de ţara către un loc mai civilizat... Germania, Anglia, America, stuff like that.
Şi mă mai enervează că oamenii chiar nu fac diferenţa între "vreau să fiu cu tine" şi "vreau să fiu (cu cineva)". Nu sunt de acord cu ideea de hai să ne combinăm de dragul de a fi cu cineva. Normal este să ajungi să fii cu cineva pentru că placi persoana respectivă, nu pentru că îţi place să-ţi placă. Este o diferenţă cam atât de mare între "plac" şi "o plac". Mă rog, that's my point, but I guess some people cannot live without "being" together with someone, either they like a looooot that person, or not.
Numărul 3: prea multă compătimire strică. La un moment dat mi se face silă de-a dreptul. Ieri am purtat nişte discuţii referitoare la un fost prieten (mă rog, la un anumit fost prieten) cu nişte prieteni de-ai lui (unul fiind un bun prieten de al meu, celălalt o cunoştinţă proaspătă). Şi ca un începutul discuţiei cel de-al doilea spune la un moment dat, într-un context prea puţin important: "ştii, replica asta îmi aduce aminte de ... uhm... nu mai contează". Nu m-am prins pe moment, pentru că habar n-aveam că ştie vreun detaliu al "poveştii minune". Şi evident, am întrebat despre cine e vorba. Răspunsul: "oh... păi... uhm.. scuze Andreea." după care urmează numele. Am rămas interzisă. Nu mă deranja că era vorba despre el din moment ce nu mai am nicio treabă cu el şi chiar nu mă interesează, dar nu înţelegeam efectiv rostul eschivării. Adică acum pe bune, chiar nu am nevoie să fiu protejată de chestiile astea, având în vedere că I am so over it. Mi se pare destul de eronată concepţia conform căreia după ce ai iubit pe cineva este prcatic imposibil să nu suspini când îi auzi numele. Wrong. Nu prea sunt adepta ideii de comparaţie între băieţii pe care i-am avut mai mult sau mai puţin lângă mine. Dar una peste alta a trecut suficient timp ca să-mi revin, iar 3 ani şi 3 luni au fost arhisuficiente, până şi pentru mine.
Am realizat că erau o grămadă de persoane care-mi ştiau "dramele". Deci a cam sosit momentul să scurtez lista de "sharing". Pentru binele meu.
Şi nu voi explica titlul. Nu cred că se va prinde nimeni de semnificaţia lui. Poate amatorii de seriale cu doctoraşi :).