Me Vs. Reality

E o lume de fraieri. Nu exagerez deloc când spun că m-am săturat să trăiesc aici. Tuturor li se citește ipocrizia pe față. Cred că astăzi am atins stadiul maxim de indignare (pe mai multe planuri). Am o problemă cu oamnii lipsiți de demnitate. Genul de oameni care afirmă „n-o să (mai) fac asta niciodată” sau ”nu mai vorbesc cu X never again”. Fraților, nu mai faceți afirmații de dragul de a fi cuvinte în aer. N-aș putea să spun că situația nu are și o micuță insignifiantă tentă personală. Există persoane de la care aș fi avut așteptări mai mari în ceea ce privește menținerea poziției într-o situație. Și aici chiar n-au nicio treabă chestiile sentimentale.
Adevărat este și că sunt eu fraieră că mă consum pentru asemenea situații, dar îmi provocați silă. Nu știți decât să vă dați după cum bate vântul. Este practic imposibil să fii fericit într-o asemenea lume.

Next on the list: niciodată nu vei putea iubi două persoane la fel (fie fete sau băieți). Este mai mult decât evident că pentru una din cele două vei manifesta „sentimente” mai puternice decât pentru cealaltă.
Nu că ar avea vreo legătură, dar voiam să ajung la ideea că nu suport să fiu mințită. Dar până acum n-am întâlnit pe nimeni să nu o fi făcut. De fapt, greșesc; am întâlnit o singură  persoană. Deși, nu este timpul trecut.

A world full of natural born losers and I will be their queen as long as I give a fuck about them. This stops now!

mot à mot scumpicilor: 

"Why do I keep hitting myself with a hammer? Because it feels so damn good when I stop."

Azi m-am trezit cu 3 chestii în cap: ideea de "haunting", melodia Intoxication de la Gentleman şi... mă rog, încă "ceva" (ştiu că înţelegi). A da,  de fapt sunt patru; mai aveam şi un gol în stomac, cred că din cauza visului.
Azi am avut una dintre cele mai ciudate zile de până acum. Exceptând faptul că am fost la Bucureşti şi am ajuns acasă acum 20 de minute, am avut nişte stări mega-ciudate. Gen, lumea vorbea cu mine şi eu nu recepţionam. La un moment dat m-am prins că-mi lipseşte ceva şi toată ziua n-am făcut decât să mă întreb ce e acel ceva.
Am realizat că mă împart constant în două părţi diametral opuse: ceea ce sunt şi ceea ce simt. Pragmatism vs. sentimentalism. Tu mi-ai trezit latura sentimentală. Acum eu o să am grijă să revin la cea pragmatică. Într-un final am aflat ce-mi lipsea. Încrederea în mine. E cel mai aiurea sentiment să te simţi aşa pierdut în spaţiu şi să n-ai habar ce se întâmplă cu tine. Partea proastă e că într-o asemenea situaţie nu prea poate nimeni să te ajute...
Important este că am ajuns acolo unde trebuia. Există persoane care au încredere în mine şi mă vor fericită. Şi o să fiu, în cele din urmă, doar sunt mai puternică de atât. E o chestie de autodisciplină. Şi la naiba, ştiu că pot. Am trecut eu prin chestii mai lungi şi mai naşpa.
În final o să fie bine pentru toată lumea. Dacă nu e bine, înseamnă că nu s-a terminat.
În ultimul timp mi s-a spus/reproşat în mod constant că sunt o idealistă. Cam ăsta e adevărul... Am aşteptări şi pretenţii prea mari în raport cu umanitatea. Probabil voi încerca să fac compromisuri, who knows :-??.
Am ceva energie în seara asta şi având în vedere că am băut o cafea pe la 6 şi jumătate cred că mă reapuc de citit. Sigur n-o să mă ia somnul, deşi în sfârşit pot să dorm liniştită.
Cred că am răcit. DIN NOU :|. Şi nu că mi-ar fi fost suficientă durerea de şold pe care o aveam, acum mi-a mai înţepenit şi gâtul pe scaun în maşină şi mă doare şi spatele. HELP!! gata.

Hey pretty boy,
If you read this, I want you to know that I don't go away that easily :)



P.S. - aflu eu până la urmă.
P.P.S. - "Finalul de luna aduce si un final de capitol pentru tine, deoarece de acum inainte trebuie sa iti indrepti atentia spre cu totul alte orizonturi. Fie ca se incheie aici o colaborare sau trebuie sa pleci dintr-un loc in care ai zabovit o vreme, pe moment esti destul de derutat pentru ca ai fi dorit sa mai continue. Esti de acord ca e nevoie de schimbare, din cand in cand, chiar daca nu esti cel mai mare adept al modificarilor de directie, dar de data aceasta accepti ca trebuie sa faci si altceva de acum inainte." - cum naibi sa nu crezi in horoscop dupa una de'asta? o.O

Cred că este pentru prima dată când scriu două postări în aceaşi zi şi având (relativ) două stări de spirit diferite. Prin intermediul acestei postări, vreau să-i mulţumesc unei prietene vechi şi dragi (care nu ştiu dacă va citi), pentru că mi-a adus aminte azi cine sunt eu adevărat, pentru că mi-a suportat dramele, etc. "Educă-ţi speranţele şi aşteptările. Ai nevoie de multă ambiţie. Şi tu ai ambiţie din plin. În plus, eşti cea mai încăpăţânată.". Ştiu că pot, dar nu sunt atât de sigură dacă vreau. Sunt conştientă de faptul că am nevoie de nişte schimbări, daaaaar o să mă gândesc la asta mai târziu. Sincer, nu sunt pregătită să mă schimb.
Am avut o seară bună. N-am mai râs cu atâta poftă de foarte mult timp. Şi una peste alta, am avut ocazia să fac un lucru tare drăguţ: având în vedere că unul dintre cei mai buni prieteni ai mei păstrează în jur de 4800 de mesaje în telefon, am vrut să ne aducem aminte de perioada noastră de "vrăjeală" :)). Adică de acum aproximativ 2 ani. Şi am dat peste un mesaj de genul "nu pot fi cu tine pentru că în timp vei ajunge să ţii la mine, iar acum eu am nevoie de o perioadă în care să mă refac, îmi trebuie o relaţie mai neserioasă, ca să uit prin ce-am trecut". Iar minunea mea de relaţie neserioasă s-a transformat într-una dintre cele mai mari greşeli ale mele, una pe care o regret şi acum. Îmi plăcea un tip, nu extraordinar de mult, dar îmi plăcea. Mai fusesem cu el în urmă cu un an. Şi mai în glumă, mai în serios, îmi găsisem o relaţie neserioasă (aveam să aflu mai târziu că doar din punctul meu de vedere era aşa). După câteva săptămâni, mi-a venit mintea la cap şi am văzut că nu prea îmi trec mie zăpăcelile cu fostul (e extraordinar de frustrant să stai lângă cineva şi să nu simţi nimic; ba chiar să te mai şi gândeşti la altcineva). Şi am zis să-i explic cum stă treaba... Şi mă apuc eu frumuşel să scriu mesajul şi până să-l trimit, primesc eu unul. Ghici ce: "te iubesc..". Eu sunt panicată de fel, dar în faţa cuvintelor astea două venind de la un băiat deja mă fac mică mică de tot... dar asta e altă poveste. Se întâmpla să fie şi Ajunul Crăciunului. M-am simţit mizerabil, n-a mai vorbit cu mine o lună, nici măcar nu aveam curajul să mă uit în ochii lui... Şi mai grav, anul acesta s-a întors roata. Mi-a plăcut de el ceva vreme [după ce mi-a trecut am zis că-mi pun limită de vârstă la băieţi :)) ] până m-a lovit cu "nu pot fi cu tine, îmi iubesc fosta". Ceva gen, ironia sorţii. Aşa am învăţat să stau cuminte în banca mea. Nu prea am eu regrete, dar ăsta cu siguranţă este unul dintre ele. Asta da retrospecţie!
În altă ordine de idei, mă simt mai bine. Ce-i drept, mai am nişte pitici pe creier, mai ales pentru că, pe lângă lucrurile pe care voiam să le aflu, am mai aflat şi altele... Dar nu-mi permit să le reproşez, pt că deh.. mai am nişte urme de bun simţ rămase prin corp.
Ca o concluzie, pentru că mi-a pierit pofta de scris şi oricum am deviat de tot de la ce voiam să spun...: zilele astea mi-am dat seama că niciodată nu renunţăm, de fapt, la speranţă. Nu degeaba e vorba "Speranţa moare ultima doar atunci când crezi.". Oi fi eu mai fraierică, dar dacă timp de o oră şi ceva până m-a luat somnul tot am jurat că eşti ultimul, cred că pot să mai zăbovesc pe aici.. În fond am tot timpul din lume. Unul din lucrurile pe care le urăsc cel mai mult pe lumea asta este aşteptarea. Dar sunt situaţii în care nu-ţi rămâne nimic mai bun de făcut. Ştii, nu retrag nimic din tot ce am spus. N-am fost rea, am fost... tot ceva cu r. Aveam dreptate când spuneam că eşti altfel. Both ways.

Eu decid când să plec, când m-am săturat. Deci o să-mi văd în continuare de vieţişoara mea. Daaaaaar:


P.S. - să nu uităm de replica incredibilă care mi-a făcut seara (pe lângă căzătura EPICĂ a lui Bogdan): Tu tot o dădeai acolo cu "e ultimul, e ultimul" şi eu mă gândeam.. #$%&, copii,#$%&, copii. Îmi tot fluturau prin faţa ochilor şi cândva o să ai nevoi. Şi-ţi zic: O doamne Andreea, tu nu gandeşti? #$%& copii #$%& copii, cum dracu să fie ultimul ? :)))))))))
if you read this, just let me tell you for the millionth time how thankful I am to you for these two nights >:D<
somn uşor people!

... I think you have assigned me the wrong world >.< ! Pe bune, cineva ar trebui să-mi scoată nişte idei din cap; poate aşa aterizez şi eu pe Terra într-un final. Nu ştiu, poate sunt eu absurdă, poate am aşteptări prea mari de la oamenii din jurul meu. Acesta este unul dintre lucrurile pe care nu le suport. Spre exemplu... într-o seară simt nevoia să vorbesc cu cineva. Te contactez (tu = un prieten apropiat), îţi explic situaţia, iar pe la jumătatea poveştii mă întâmpini cu un "aha", pauză de 10 secunde după care urmează "mda şi uite eu azi am fost colo, am dres, am vorbit, am etc." sau şi mai naşpa "da, e aiurea şi eu am păţit fix la fel şi uite ce s-a întâmplat şi aşa şi pe dincolo". I got newsflash for you. You ain't the centre of the universe!!! Şi nici eu nu sunt. Dar, la naiba, îţi cer 5 minute din timpul tău preţios. Măcar în astea 5 minute ascultă-mi şi mie dramele, lasă-mă să sufăr până la capăt. Nu orice subiect trebuie să conveargă către tine, mai am şi eu nevoie din când în când să vorbesc despre ce simt.
Şi dupaia, mă întrebo de ce nu-ţi mai spun nimic despre viaţa mea. Păi simplu, pentru că nu mereu am chef să fac paralele între vieţile noastre, am şi eu momente critice în care se presupune că un prieten ar trebui să mă asculte şi, eventual, să-mi dea acolo un sfat 2-5-9. De fiecare dată când ai avut nevoie de mine şi mi-ai spus-o, te-am ascultat până te-ai plictisit să-ţi expui gândurile. Şi nu o spun ca un reproş. [ afirmaţile nu sunt adresate unei singure persoane, am întâlnit asta la mult mai mulţi dintre aşa-zişii mei prieteni.]
Again.. poate sunt eu absurdă şi cer prea mult. Mă rog!
Una peste alta, azi am avut o zi relativ bună... Am recitit postarea de ieri; ce-i drept, am fost putin cam radicală,rece, dură,etc. Şi totuşi nu-mi retrag cuvintele. Azi am refuzat să dau explicaţii pentru felul în care mă simt. Pentru că, sincer, n-am niciun chef să fiu compătimită. În concluzie, în intervalul 7:20 - 12:30 nu am scos o vorbuliţă. Chiar a fost un eveniment, având în vedere că nu prea îmi tace gura de obicei. Cred că a fost cea mai mare dovadă de răbdare pe care puteam să o dau, ţinând cont că în ultimul timp chiar lucrez la capitolul "răbdare".
În cursul zilei de azi am trecut prin toate stările posibile: de la tristeţe, enerveare, nervozitate, nelinişte, la amuzament, stare de bine, mulţumire, satisfacţie [am fost singura care l-a bătut pe Bogdan la table şi sunt tare mândră de asta, i-am luat 2 partide >:) :)) ] şi nu în cele din urmă...dor. Destul de aiurea, dar ce pot spune, fă cunoştinţă cu mine!
În final, sunt maxim de mulţumită de noua mea rochie (modificată aproape aşa cum visam eu) şi abia aştept s-o port :D. Mai trebuie doar să-mi găsesc un machiaj drăguţ şi un model de manichiură. Time to rock the world, bitches >:). Now I'm feeling better.

Din greşeală am dat peste nişte mesaje de săptămâna trecută. Şi m-au făcut să zâmbesc. Pentru că mai în glumă, mai în serios, m-ai făcut fericită. Deci, ma' dear, I may have been pissed off, I still do, but, nevertheless, I'm right here waiting for you. Maybe I was a totally bitch , maybe I would love to kill you, but there's something on you that makes me trust you. My bad, but I really hope I won't regret it :).

Tu.
E prematur. Este probabil ultima data cand risc acest lucru numit incredere. Dar e ceva ce ma face sa cred ca e pe bune de data asta. Cred ca ai fost prima persoana care chiar a vrut sa vada daca sunt bine. Cred ca e pt prima oara dupa mult timp cand simt ca nu'mi pasa numai mie. Asta e doar o supozitie. Cred. Tie: maybe i won't be here for ever. but i'm now.

L-ul tau.
Si el e aici. Si a mai fost in genul asta de sit. Dar lui ii atarna ceva, mie nu. Totusi e pe lista de ifiin.

L-ul meu.
L-ul meu nu e al meu. Nu o sa scriu aici toate lucrurile pe care i le as zice. Oricum nu i le voi zice. Lui: now and whenever you need.

Am invatat ca roata e rotunda.
Am invatat cat de important e sa fi langa cineva cand are nevoie de tine.
Am invatat ca promisiunile nu se fac in stare de "euforie".
Am invatat ca tocurile si vodka nu se impaca bine.
Am invatat ca unele persoane cred numai ce vor sa creada.
Am invatat ca nu merita sa iti bati capul sa ii explici ceva unei pers care nu vrea sa auda asta.
Am invatat ca unele persoane pur si simplu nu pot accepta adevarul.
Am invatat ca majoritatea oamenilor sunt ipocriti.
Si am mai invatat multe, dar n.am chef sa le postez.

P.S. - Draga supa de dovlecei, sunt mereu aici sa ascult. Si multumesc. Te pup.

To be able to give yourslef a shot you have to leave your past behind. It's the only way you can succeed.
Scars... What about them? Whoever said 'scars heal' was a completely idiot. Scars are not even supposed to heal. They are called like this because represent the traces of all the things we've been through. They are supposed to remind us of what we beard.
Leave your past behind, but don't forget it. You can't cheat your love. Cuz it's always going to be there. And there will be moments when you'll miss him/her and you'll ask yourslef 'what if...?'. And you are still going to be worried when you find out he/she has put himself/herself in danger. You are still going to want to tell him/her everything you couldn't so far.
You get to feel this. But just for a moment. You get to be insecure. But you don't get to let this screw your actual life up. You miss them, but you move on. Don't give up to people who care about you just because of a memory. He/she is not here right now; but the people who do care about you ARE. Don't walk away from them. They may be the only opportunity you have.

So give yourself a shot. Give them a shot. Start over. Start a brand new thing. And when in doubt, just take the next step.

PS. - It applies to me too. But I'll be here. Whether you like it or not:)

De unde am inceput? De la urmatorul schimb de replici:

"Meredith Grey: At some point, you have to make a decision. Boundaries don't keep other people out. They fence you in. Life is messy. That's how we're made. So, you can waste your lives drawing lines. Or you can live your life crossing them. "