Me Vs. Reality

Deci cu tot frigul de afară, vremea mi se pare genială. Doamne, de când tot aştept asta... Plus că de o săptămână încolo este ceaţă în fiecare zi şi, pur şi simplu, ador să mă uit pe geam. Şi-mi mai place tare mult când umblu prin frig o perioadă însemnată de timp şi dupaia intru la căldură. Ce poate fi mai plăcut? Ah.. o ciocolată caldă cu caramel sau un vin fiert!! Abia aştept să ningă. Şi vreau să vină mai repede Crăciunul. Chit că anul acesta sunt singură.
Am realizat azi că nu.mi doresc să plec de acasă prea curând. Cu toată nevoia aia disperată de "independenţă", parcă îmi place când dimineaţa mă aşteaptă mâncarea drăguţ aranjată pe farfurie, cafeaua vânturată până s-a răcit ca să o pot bea, maşina la poartă la profa de francă atunci când e (sau nu) ger de crapă pietrele, iar lista poate continua.
Şi totuşi îmi lipseşte ceva. Hai cu Crăciunul ăla o dată. Chit că am rămas fără Santa. I wanna feel the joy :)). Şi desigur, dorinţele de Crăciun ♥.

2 songs for tonight:
- sunt blocată pe ea de aseară

  - it reminds me of last year. and of smth else.

P.S. - erasing always works :D.

...mai e până departe?!?!? Cu toţii ne punem întrebarea asta cel puţin o dată la două zile. Fiecare dintre noi are un ideal, un ţel, fie provizoriu, fie pe termen lung. Aşteptarea şi incertitudinea sunt cele mai "nenorocite" stări omeneşti. "They bite you in the ass".
Azi m-am simţit fericită. Fiindcă (...) Nu sunt 100% sigură că a fost vorba de fericire. Poate a fost doar mulţumire de sine, sau satisfacţie, sau pur şi simplu o stare de bine. Dar până la urmă poate cineva să pună nişte limite bine definite fericirii? Mă îndoiesc. Fiecare o simte la un anumit nivel, cu o anumită intensitate, într-un anumit cadru. Realizezi că ai fost fericit abia când ieşi din starea de beatitudine; când ai redevenit fie plictisit, fie leneş, fie mohorât. Şi atunci te întrebi: ce te-a făcut fericit în acele 347815642396 secunde cât ai avut încrustat pe faţă un zâmbet cât Marele Zid Chinezesc?
Cel puţin o dată pe zi, un lucru neînsemnat te face fericit şi, involuntar, îţi plantează pe faţă un zâmbet de o naturaleţe izbitoare. Un zâmbet frumos (în adevăratul sens al cuvântului), frumos prin simplitatea lui şi, mai ales, pentru că vine din suflet. Eşti fericit fără să îşi dai seama. Avem parte de atâtea momente de fericire, dar nu suntem capabili să le recunoaştem pentru că le considerăm prea simple. Atribuim cuvântului "fericire" înţelesuri atât de complexe încât ne irosim întreaga viaţă căutând un sentiment idealizat până la înăbuşire. Este adevărat că detaliile ne fac să vedem viaţa într-o manieră interesantă, dar este şi mai important să ne situăm la o distanţă care să ne permită să păstrăm imaginea de ansamblu. Complementarism.
Ce înseamnă de fapt fericirea? Echilibru. Mulţumire sufletească. Împlinire.
Acum revenind la motivul fericirii mele efemere de astăzi (propriu-zis de ieri pt că e trecut de 12). Am spus într-un post anterior că îmi place fotografia. Pe Facebook am un album "Hobby" numai cu poze realizate de mine şi care mi-au plăcut în mod special. Am primit până acum mai multe comentarii de genul "felicitări" "frumoase poze" "ai talent", dar astăzi o fată a mai adăugat ceva şabloanelor de mai sus. Şi anume: "poate îmi faci şi mie nişte poze". La început nu am ştiut dacă vorbeşte serios sau glumeşte, dar afirmaţia în sine m-a bucurat. Faptul că cineva mi-a afişat posibilitatea dorinţei de a i se face poze de către mine, e enorm pentru mine. Am vorbit după aceea cu persoana respectivă şi a zis că vorbea serios. Imediat după starea de fericire sau orice ar fi fost, a urmat starea de îngrijorare: n-am cine ştie ce aparat, dacă n-or să-i placă? dacă mi se strica zoom-ul de tot? dacă nu e vremea bună? dacă e înnorat? (e vb de weekend-ul viitor) dacă se aşteapta la nişte poze de o calitate profi?
M-am apucat să citesc serios despre tehnica portretelor şi să analizez cât mai multe poze ca să-mi dau seama ce (nu) trebuie să fac, ce ar avantaja-o în funcţie de trăsăturile fizice. Am încercat să-mi fixez nişte cadre în cap şi mâine o să mă străduiesc să pun totul pe hârtie.
Cred că m-am entuziasmat cam repede, dar... din toată afacerea asta nu am ce să pierd. Dacă se răzgândeşte până weekend-ul viitor, eu rămân cu cunoştinţele :D
Mă duc să dorm. Somn uşor şi vise plăcute }{



P.S. - a plouat în sfârşit!!! poate că din această cauză am avut aşa o stare bună de spirit azi... bine ai venit, toamnă :) şi frig.

Nu ştiu ce părere au restul, dar eu una abia aştept să vină toamna... Un anotimp pentru sufleţelul meu. M-am săturat să scot limba de căldură, abia aştept să tremur de frig!!! Haha I guess I am pretty weird that way :P. Pe lângă faptul că sunt o grămaaaaaaadă de culori peste tot şi e o perioadă numai bună de făcut multe multe multe poze, întotdeauna mi-a plăcut ploaia. Gen "let the rain wash away all the pain of yesterday". Ce-i drept nu prea am fost în apele mele săptămânile astea. Şi tocmai am descoperit o modalitate şi mai bună de a mă descărca... mesaje adresate :D. O mă adresez unui nume sau unui cuvânt stabilit după o anumită logică şi mă voi semna în aşa fel încât numai cel despre care am scris să ştie despre ce e vorba (în eventualitatea în care va citi şi nu îşi va da seama din context). O să spun tot ce am pe inimioară şi nu pot să spun de-a dreptul (încă). deeeeeci:

"Dragă NIsip,
Când te-am cunoscut, am spus că eşti cu siguranţă un băiat pe cale de dispariţie. Practic s-a confirmat, pentru că tu chiar ai dispărut de vreo săptămână încoace (fix o săptămână, hmm ce întâmplare).  Teoretic... nu prea; pentru că s-a dovedit că una peste alta, tot băiat rămâi. Fiindcă atunci când băieţilor nu le convine ceva, îsi iau catrafusele şi pleacă. Aşa dintr-o dată. Nu că ar fi cazul măcar să dea de înţeles că nu au de gând să "nimic". Doamne fereşte, n-are nicio treabă cu respectul. E okay ca, până în ultima clipă, să faci persoana respectivă să creadă că e specială.
Într-un fel poate e mai bine că ai plecat. M-am tot gândit că niciodată nu va fi ceva între noi pentru că sunt prea multe lucruri care ne îndepărtează (nu e foarte corect să folosesc persoana I, plural). Şi totuşi ai idee cam cât de îndragostită eram/sunt de tine?! Suficient de îndrăgostită încât să nu fiu în stare să mă concentrez la pregătire la franceză (ceea ce n-am păţit de când mă ştiu), sau să citesc fără să pricep ce spun, sau să ma gândesc la tine 24/24. Şi ştii de ce? Pentru că a fost chestia aia de moment, secunda aia în care te-am văzut, "the sparkle". Şi faptul că mai târziu m-ai căutat şi am aflat cât de mult îmi semeni şi ce persoană minunată eşti. Şi mai ales... pentru că spui fix cuvintele pe care le am nerostite pe buze şi expui idei la care m-am gândit de multe ori, dar pe care nu le-am împărtăşit niciodată până acum. Şi scrii ca şi cum ai fi fost înauntrul meu. Şi parcă ai privi lumea prin ochii mei.
Asta numesc eu a fi îndrăgostit. Şi aşa m-am simţit pentru două săptămâni. După aceea, ai avut tu grijă să diminuezi sentimentul... Se spune că speranţa moare ultima; şi totuşi ai grijă să nu fie prea târziu.

Cu drag,
A ta stea căzătoare!"

Pentru că doar la tine mă gândesc ascultând melodia asta.

It's really sad how history repeats itslef. And it's really funny(in a bad way) how I didn't plan a thing. I should take up making more exactly plans. I don't allow myself be wrong . Not again. Or not again after again :). It is said that if somebody screws you up once, there is a possibility that he's going to do it again. But if somebody screws you up twice, the possibility turns into certainity.
I can't keep on chasing you. I've already lost 2 y and half from my life. I would really like to think that I haven't, but you keep on persuading me of the first version. It's sick. It's so unbelievably sick how I got here again. The only thing that makes the difference is that this time I found the strenght in me to pull back.
It's even sicker how time and surrounding things make you so easy to love and so fucking difficult to hate. I'm not bothering trying to give you any explaination because I know that, as long as you don't care, you won't ask for any of it. And you won't :).
So it's sad, but true. I'm done here. Please stay away from me for the rest of your life.

P.S. - This shit doesn't change a thing. As I have already told you: there and then, now and forever.

"She doesn't run away from pain anymore. She learnt how to survive bearing it."(River's End)
She have never got over him. She has just learnt how to love him in his absence. And she speaks at third person in order to forget that she is me.

A fi sau a nu fi... deprimat. Chiar asta e intrebarea. Pe vremea asta e cam greu sa nu fi. Si cand natura si amigdalele nu prea te lasa sa iesi afara, logic stai in casa. Si cum esti prea plictisit de TV si nu ai destula rabdare sa te uiti la un film, incepi sa te gandesti, lucru care in situatia mea nu duce la un rezultat prea bun. Existenta mea e stresata si complicata prin simplul fapt ca e a mea.
Pe vremea asta nu ma mai ajuta nici post-it-urile, nici panoul, nici toate hartiile in care m-am ingropat. Ce trist. Imi plang de mila. Sunt naspa.
Ti-am spus vreodata cat imi place frigul? Poate ca da. Desi sunt sigura ca nu ti-am spus niciodata de ce.
Acum mi-e cald. Vreau sa-mi fie frig. Sa simt cum imi curge sangele in vene. Sa simt ca sunt vie; fiindca frigul este singurul lucru care inca mai poate face asta...
Deprimare placuta in continuare!

ps - probabil maine o sa sterg postul @-)

Cea mai urâtă parte din an este atunci când răceşti indiferent de anotimpul în care se întâmplă asta( de obicei iarna). Urăsc să fiu răcită şi mai ales să-mi curgă nasul ca un robinet defect de biuretă blocat pe deschis! Cum e posibil în 5 minute să foloseşti 12 şerveţele ? :O Ah abia aştept să scap o data şi de asta ...