Me Vs. Reality

E o lume de fraieri. Nu exagerez deloc când spun că m-am săturat să trăiesc aici. Tuturor li se citește ipocrizia pe față. Cred că astăzi am atins stadiul maxim de indignare (pe mai multe planuri). Am o problemă cu oamnii lipsiți de demnitate. Genul de oameni care afirmă „n-o să (mai) fac asta niciodată” sau ”nu mai vorbesc cu X never again”. Fraților, nu mai faceți afirmații de dragul de a fi cuvinte în aer. N-aș putea să spun că situația nu are și o micuță insignifiantă tentă personală. Există persoane de la care aș fi avut așteptări mai mari în ceea ce privește menținerea poziției într-o situație. Și aici chiar n-au nicio treabă chestiile sentimentale.
Adevărat este și că sunt eu fraieră că mă consum pentru asemenea situații, dar îmi provocați silă. Nu știți decât să vă dați după cum bate vântul. Este practic imposibil să fii fericit într-o asemenea lume.

Next on the list: niciodată nu vei putea iubi două persoane la fel (fie fete sau băieți). Este mai mult decât evident că pentru una din cele două vei manifesta „sentimente” mai puternice decât pentru cealaltă.
Nu că ar avea vreo legătură, dar voiam să ajung la ideea că nu suport să fiu mințită. Dar până acum n-am întâlnit pe nimeni să nu o fi făcut. De fapt, greșesc; am întâlnit o singură  persoană. Deși, nu este timpul trecut.

A world full of natural born losers and I will be their queen as long as I give a fuck about them. This stops now!

mot à mot scumpicilor: 

"La mulţi ani, Beticutz!!". Aseară am fost la una dintre cele mai frumoase petreceri de până acum. A meritat din plin să particip, m-am distrat grozav. Am cunoscut câţiva oameni interesanţi.. despre care mai auzisem diverse lucruri cu toate că nu îi cunoşteam. Pot spune că am rămas destul de surprinsă, nu numai de ei, ci şi de mine. N-o să dezvolt subiectul acesta :).

That would be me, I guess.
După nenumărate încercări, am reuşit şi eu să-mi fac timp să citesc mai mult de 5 pagini din ceea ce se presupune a fi una dintre cărţile mele preferate: Scarlett de Alexandra Ripley, continuarea de la Pe aripile vântului. M-am regăsit de foarte multe ori în situaţiile prezentate şi în temperamentul personajelor. Ciudat, semăn cu Scarlett, dar semăn şi cu Rhett. Una peste alta, pot spune că am o personalitate ezoterică.
Cam care este ideea... Rhett şi Scarlett sunt căsătoriţi. La început Rhett s-a îndrăgostit nebuneşte de Scarlett, dar ea credea că-l iubeşte pe Ashley. Când ea a realizat care-i sunt de fapt sentimentele, adică îl iubea pe Rhett, acesta din urmă îşi face bagajele şi pleacă... Scarlett este hotărâtă să îl aducă înapoi cu orice preţ, aşa încât se stabileşte la mama acestuia, în Charleston. Rhett încearcă pe cât posibil să o îndepărteze pe Scarlett şi, deşi o tratează afectuos în societate, în realitate o respinge în cel mai dureros mod.  După zadarnice încercări de a-i dovedi dragostea ei profundă, cei doi stabilesc de comun acord clauzele divorţului şi un ultimatum pentru şederea lui Scarlett în Charleston. Foarte aproape de plecarea ei, Rhett acceptă să îi ofere soţiei sale o plimbare cu barca. Sunt prinşi de furtună, iar Rhett face tot posibilul să o salveze pe Scarlett, cu devotamentul unui soţ realmente iubitor. Când ajung în siguranţă la ţărm, Scarlett primeşte în sfârşit dovezile de iubire după care tânjea. Însă, în momentul în care îl confruntă pe Rhett, acesta găseşte tot felul de scuze patetice, dar sfârşeşte prin a-i mărturisi:
"Da, într-adevăr te vreau, sunt bolnav după tine. Eşti o otravă în sângele meu, o boală a sufletului meu. Am văzut oameni care au nevoie de opium aşa cum am eu nevoie de tine. Ştiu ce se întâmplă cu un drogat. Devine sclav şi apoi este distrus. Asta era să mi se întâmple şi mie, dar am scăpat. N-o să risc din nou. Nu vreau să mă distrug din cauza ta."
Această mărturisire vine de la o persoană deosebit de puternică, orgolioasă şi mândră. După aceste replici, el dispare şi singurul semn pe care Scarlett îl mai primeşte de la el este o scrisoare, a doua zi după întâmplare:
"Nu pot spune nimic despre ce s-a întâmplat ieri, în afară de faptul că sunt profund ruşinat şi că îmi pare rău că am fost cauza unei primejdii atât de mari pentru tine. Curajul şi vitejia ta au fost cu adevărat eroice. Întotdeauna te voi privi cu respect şi admiraţie. Regret amarnic tot ce s-a întâmplat după ce am scăpat din greaua încercare. Ţi-am spus lucruri pe care nici un bărbat n-ar trebui să le spună unei femei şi purtarea mea a fost vrednică de dispreţ.
Nu pot totuşi să neg adevărul celor spuse. Nu trebuie să te mai văd niciodată.
Conform înţelegerii noastre, tu ai dreptul să rămâi în Charleston, în casa mamei mele, până în aprilie. Sper sincer că nu vei decide să faci aşa, pentru că eu nu voi vizita nici casa din oraş, nici Dunmore Landing, până ce nu voi primi ştirea că tu te-ai reîntors în Atlanta. Nu mă poţi găsi, Scarlett. Nu încerca.
(...) Te rog să accepţi sincerele mele scuze pentru tot ce priveşte viaţa noastră comună. N-am vrut să fie aşa. Îţi urez un viitor mai fericit."

Morala: cei care mă cunosc destul de bine îşi vor da seama de ea numai citind titlul.
E mai bine aşa.



"I wanna say I do... The question is.. do you?"