Rss Feed
    Showing posts with label wishes. Show all posts
    Showing posts with label wishes. Show all posts
  1. frozen

    Tuesday, November 22, 2011

    Deci cu tot frigul de afară, vremea mi se pare genială. Doamne, de când tot aştept asta... Plus că de o săptămână încolo este ceaţă în fiecare zi şi, pur şi simplu, ador să mă uit pe geam. Şi-mi mai place tare mult când umblu prin frig o perioadă însemnată de timp şi dupaia intru la căldură. Ce poate fi mai plăcut? Ah.. o ciocolată caldă cu caramel sau un vin fiert!! Abia aştept să ningă. Şi vreau să vină mai repede Crăciunul. Chit că anul acesta sunt singură.
    Am realizat azi că nu.mi doresc să plec de acasă prea curând. Cu toată nevoia aia disperată de "independenţă", parcă îmi place când dimineaţa mă aşteaptă mâncarea drăguţ aranjată pe farfurie, cafeaua vânturată până s-a răcit ca să o pot bea, maşina la poartă la profa de francă atunci când e (sau nu) ger de crapă pietrele, iar lista poate continua.
    Şi totuşi îmi lipseşte ceva. Hai cu Crăciunul ăla o dată. Chit că am rămas fără Santa. I wanna feel the joy :)). Şi desigur, dorinţele de Crăciun ♥.

    2 songs for tonight:
    - sunt blocată pe ea de aseară

      - it reminds me of last year. and of smth else.

    P.S. - erasing always works :D.

  2. cât de mult...

    Sunday, October 9, 2011

    ...mai e până departe?!?!? Cu toţii ne punem întrebarea asta cel puţin o dată la două zile. Fiecare dintre noi are un ideal, un ţel, fie provizoriu, fie pe termen lung. Aşteptarea şi incertitudinea sunt cele mai "nenorocite" stări omeneşti. "They bite you in the ass".
    Azi m-am simţit fericită. Fiindcă (...) Nu sunt 100% sigură că a fost vorba de fericire. Poate a fost doar mulţumire de sine, sau satisfacţie, sau pur şi simplu o stare de bine. Dar până la urmă poate cineva să pună nişte limite bine definite fericirii? Mă îndoiesc. Fiecare o simte la un anumit nivel, cu o anumită intensitate, într-un anumit cadru. Realizezi că ai fost fericit abia când ieşi din starea de beatitudine; când ai redevenit fie plictisit, fie leneş, fie mohorât. Şi atunci te întrebi: ce te-a făcut fericit în acele 347815642396 secunde cât ai avut încrustat pe faţă un zâmbet cât Marele Zid Chinezesc?
    Cel puţin o dată pe zi, un lucru neînsemnat te face fericit şi, involuntar, îţi plantează pe faţă un zâmbet de o naturaleţe izbitoare. Un zâmbet frumos (în adevăratul sens al cuvântului), frumos prin simplitatea lui şi, mai ales, pentru că vine din suflet. Eşti fericit fără să îşi dai seama. Avem parte de atâtea momente de fericire, dar nu suntem capabili să le recunoaştem pentru că le considerăm prea simple. Atribuim cuvântului "fericire" înţelesuri atât de complexe încât ne irosim întreaga viaţă căutând un sentiment idealizat până la înăbuşire. Este adevărat că detaliile ne fac să vedem viaţa într-o manieră interesantă, dar este şi mai important să ne situăm la o distanţă care să ne permită să păstrăm imaginea de ansamblu. Complementarism.
    Ce înseamnă de fapt fericirea? Echilibru. Mulţumire sufletească. Împlinire.
    Acum revenind la motivul fericirii mele efemere de astăzi (propriu-zis de ieri pt că e trecut de 12). Am spus într-un post anterior că îmi place fotografia. Pe Facebook am un album "Hobby" numai cu poze realizate de mine şi care mi-au plăcut în mod special. Am primit până acum mai multe comentarii de genul "felicitări" "frumoase poze" "ai talent", dar astăzi o fată a mai adăugat ceva şabloanelor de mai sus. Şi anume: "poate îmi faci şi mie nişte poze". La început nu am ştiut dacă vorbeşte serios sau glumeşte, dar afirmaţia în sine m-a bucurat. Faptul că cineva mi-a afişat posibilitatea dorinţei de a i se face poze de către mine, e enorm pentru mine. Am vorbit după aceea cu persoana respectivă şi a zis că vorbea serios. Imediat după starea de fericire sau orice ar fi fost, a urmat starea de îngrijorare: n-am cine ştie ce aparat, dacă n-or să-i placă? dacă mi se strica zoom-ul de tot? dacă nu e vremea bună? dacă e înnorat? (e vb de weekend-ul viitor) dacă se aşteapta la nişte poze de o calitate profi?
    M-am apucat să citesc serios despre tehnica portretelor şi să analizez cât mai multe poze ca să-mi dau seama ce (nu) trebuie să fac, ce ar avantaja-o în funcţie de trăsăturile fizice. Am încercat să-mi fixez nişte cadre în cap şi mâine o să mă străduiesc să pun totul pe hârtie.
    Cred că m-am entuziasmat cam repede, dar... din toată afacerea asta nu am ce să pierd. Dacă se răzgândeşte până weekend-ul viitor, eu rămân cu cunoştinţele :D
    Mă duc să dorm. Somn uşor şi vise plăcute }{



    P.S. - a plouat în sfârşit!!! poate că din această cauză am avut aşa o stare bună de spirit azi... bine ai venit, toamnă :) şi frig.

  3. Şi aş vrea să...

    Friday, September 23, 2011

    "Mi-a spus doica. Mi-a spus că voi avea la început o dragoste mare, care mă va duce aproape de moarte. Apoi, târziu, când voi fi crezut că sunt pentru totdeauna vindecată, voi întâlni o altă şi mai mare dragoste şi atunci voi fi fericită, foarte fericită..." (Nuntă în cer - Mircea Eliade)

    Cu toate că nici până la momentul acesta nu am terminat de citit cartea, citatul de mai sus m-a emoţionat. Poate că mi-am supraapreciat sentimentele la momentul respectiv, nu voi ştii asta niciodată. Poate că doar îmi place să cred că am iubit. Cine e în măsură să ne spună când se termină iubirea?  Este oare posibil ca timpul să diminueze intensitatea sentimentului? Deoarece, cu siguranţă, greşelile partenerului nu o fac...
    Este adevărat că nu îţi poţi impune să uiţi pe cineva. De cele mai multe ori ne încăpăţânăm să vedem ceea ce ne dorim, chiar şi atunci când acel ceva nu există. Şi aceasta încăpăţânare este cea care ne distruge de fapt. La ce m-a ajutat să sper atâta timp că într-o zi el va veni înapoi şi să îmi va spune: "Îmi pare rău, te vreau înapoi" ? Nu vreau ca prin această postare să se înţeleagă faptul că îl vreau înapoi. Pentru că nu îl vreau. Apelez la o mică introspecţie pentru a trage câteva concluzii din ceea ce am trăit. Vreau să cred că după 3 ani (şi 3 luni), am învăţat ceva. Greşeli sunt doar lucrurile din care nu înveţi nimic. Restul se numeşte experienţă.
    Am realizat că în tot acest timp n-am putut spune nimănui "te iubesc", până nu i-am spus-o lui. Ştiu că a fost o perioadă din viaţa mea când cineva a fost mai presus de mine şi pentru el aş fi sacrificat orice. Şi am preferat să îmi fie rău decât să nu simt nimic.
    Ştii, draguţule, ţi-am iertat toate minciunile şi ipocriziile şi ascunzişurile şi lipsa de încredere şi trădările. Iar în momentul în care ţi le-am iertat, am şi lăsat totul în spate, inclusiv pe tine. Vine o vreme când trebuie să mergi mai departe. Şi am făcut asta, după atâta timp de aşteptare în zadar. Nu voi regreta niciun moment faptul că te-am iubit şi nici că te-am primit înapoi şi am avut încredere în tine pt a doua oară. Pentru că niciodată nu voi regreta ceva ce m-a făcut cândva fericită.
    Se spune că o mare iubire lasă urme. Urme care nu se şterg, dar care pot fi acoperite de una şi mai mare.
    Mereu mi-a fost greu să vorbesc despre mine. Postarea aceasta am scris-o pentru o persoană specială pentru mine, cu toate că nu cred că o va citi. Am vrut să vadă că şi eu am trecut prin CEVA. Că şi eu am simţit, dar am găsit puterea să merg mai departe. Nu cer nimic de la el, nu aştept nimic de la el. Dar mi-ar plăcea cândva să ştie ... că îmi pasă şi că îmi doresc să fiu acolo.


  4. Welcome back!

    Wednesday, September 21, 2011

     După o perioadă lungă de timp, am decis să mă întorc la a scrie pe blog. Nu întreba de ce pentru că nu am de gând să îţi spun oricum. 
     Deci pornind de la premiza că nu-mi vor citi prea multe persoane blogul, iar dacă îl vor citi, aceştia vor fi necunoscuţi, uite ce îmi doresc eu de la viaţa asta pentru a fi fericită:

     1. să obţin un miracol
     2. să văd marea iarna
     3. să primesc un trandafir albastru
     4. să vizitez Egiptul
     5. să ajung la o olimpiadă naţională 
     6. să studiez fotografia ca artă
     7. să fiu în 2 locuri în acelaşi timp 
     8. să fiu cu cineva mai mult de un an
     9. să intru la medicină
     10. să fac o donaţie 
     11. să fac graffiti
     12. să citesc "Romeo şi Julieta" 
     13. să stau trează o noapte întreagă 
     14. să fac bungee-jumping
     15. să dorm sub cerul liber
     16. să sar cu paraşuta
     17. să-mi cunosc vărul 
     18. să înot în Pacific
     19. să mă plimb în parcul Cişmigiu 
     20. să fiu sărutată sub un tei înflorit
     21. să privesc apusul şi răsăritul alături de o persoană dragă

     Lista rămâne deschisă şi o voi mai completă pe parcurs.
     Vine toamna... aşteptam de ceva timp asta. Cu toate că de cele mai multe ori toamnă mă deprimă(ca acum), îmi place frigul. Mă face să mă simt vie. Şi cu toate astea nu ştiu dacă mini-depresia asta mi se trage de la toamnă sau de la ... mă rog, cineva. De mult n-am mai fost aşa îndrăgostită, dar sper să-mi treacă repede, pentru binele meu. Mă deprim de fiecare dată când îmi dau seamă că e degeaba şi ştiu că orice aş face n-o să schimbe cu nimic situaţia. Sunt lucruri cu care nu pot concura. În fine -.-

     pe melodia asta aveam eu duminică seară un zâmbet până la Dumnezeu şi înapoi; cause these eyes won't make you feel blue...


    ce dor îmi este de tine!

  5. I wish..

    Wednesday, September 7, 2011

    Imi doresc ca intr-o zi cineva sa-mi dedice din suflet melodia asta:


    I wish it would be you!

  6. I wish...

    Sunday, October 3, 2010

    Wishes.. Why do we keep making wishes? We are aware of the impossibility of their accomplishment. 22:22, 0:00, a falling star, an airplane. Little things. We keep hoping that our wishes will accomplish. We have expectations; and this is the disappointments come from.
    Anyway, if you make a wish, you can't pretend that you don't think deep inside that it's even a slightly chance to have it fulfilled. No matter how hard I try, I can't believe in coincidences... Ok, between me and you, I'm the emotional one.
    Even you end up damadged, you keep hoping. What happens when you get tired? I have been making wishes every single day in the last year. And I actually thought it had accomplished. You know what? STOP. I'm tired of waiting, tired of hoping, tired of believing. And although I say this,
    my dot turns to be a comma. Cause you know I'll be here.

    "falling down like a waterfall..."