Me Vs. Reality

S-ar spune că ziua de azi trebuia să fie memorabilă doar datorită datei. 11.11.11. Interesant, nu? Mai ales dacă te mai şi uiţi la telefon la ora 11:11. Numai bine de pus dorinţeee... Şi evident că nu m-am putut abţine. Ca să fiu sinceră, nici n-am vrut să mă abţin. Cine ştie, poate someday se va împlini. Who knows?!
Ce m-a intrigat în ultimele zile.. Uhm, oamenii n-au nicio treabă cu civilizaţia. Şi mai au curajul să se vaite că e ţara asta unde e... Ce-ar fi să începeţi drăguţilor să nimeriţi coşul de gunoi când aruncaţi o hârtie (mai ales când aruncaţi de la 1 km, că doar e greu pt român să ţină o hârtiuţă în buzunar până ajunge lângă un coş de gunoi...) şi să învăţaţi dracu' să staţi la coadă. Zicea o gagică azi că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Ehm.. sunt parţial de acord cu ideea. Dar când vine vorba de reguli de disciplină, organizare, am şi eu oarecare pretenţii de la umanitate. Că dacă n-ar fi reguli, ar fi un haos total. Dar, ce să zic, avem reguli şi tot un haos este. Că se dau "dăştepţii" rebeli. Sunt momente în care abia aştept să zbor din fundul ăsta de ţara către un loc mai civilizat... Germania, Anglia, America, stuff like that.
Şi mă mai enervează că oamenii chiar nu fac diferenţa între "vreau să fiu cu tine" şi "vreau să fiu (cu cineva)". Nu sunt de acord cu ideea de hai să ne combinăm de dragul de a fi cu cineva. Normal este să ajungi să fii cu cineva pentru că placi persoana respectivă, nu pentru că îţi place să-ţi placă. Este o diferenţă cam atât de mare între "plac" şi "o plac". Mă rog, that's my point, but I guess some people cannot live without "being" together with someone, either they like a looooot that person, or not.
Numărul 3: prea multă compătimire strică. La un moment dat mi se face silă de-a dreptul. Ieri am purtat nişte discuţii referitoare la un fost prieten (mă rog, la un anumit fost prieten) cu nişte prieteni de-ai lui (unul fiind un bun prieten de al meu, celălalt o cunoştinţă proaspătă). Şi ca un începutul discuţiei cel de-al doilea spune la un moment dat, într-un context prea puţin important: "ştii, replica asta îmi aduce aminte de ... uhm... nu mai contează". Nu m-am prins pe moment, pentru că habar n-aveam că ştie vreun detaliu al "poveştii minune". Şi evident, am întrebat despre cine e vorba. Răspunsul: "oh... păi... uhm.. scuze Andreea." după care urmează numele. Am rămas interzisă. Nu mă deranja că era vorba despre el din moment ce nu mai am nicio treabă cu el şi chiar nu mă interesează, dar nu înţelegeam efectiv rostul eschivării. Adică acum pe bune, chiar nu am nevoie să fiu protejată de chestiile astea, având în vedere că I am so over it. Mi se pare destul de eronată concepţia conform căreia după ce ai iubit pe cineva este prcatic imposibil să nu suspini când îi auzi numele. Wrong. Nu prea sunt adepta ideii de comparaţie între băieţii pe care i-am avut mai mult sau mai puţin lângă mine. Dar una peste alta a trecut suficient timp ca să-mi revin, iar 3 ani şi 3 luni au fost arhisuficiente, până şi pentru mine.
Am realizat că erau o grămadă de persoane care-mi ştiau "dramele". Deci a cam sosit momentul să scurtez lista de "sharing". Pentru binele meu.
Şi nu voi explica titlul. Nu cred că se va prinde nimeni de semnificaţia lui. Poate amatorii de seriale cu doctoraşi :).