Me Vs. Reality

Azi am realizat cât de bine mă simt acasă. E cald şi bineeee (nu neapărat fizic vorbind). Nu cred că le-am arătat vreodată alor mei că îi apreciez cu adevărat, deşi ei ştiu o simt, chiar dacă nu o zic (sounds like me). Mereu am apreciat faptul că pot vorbi cu ei (aproape) despre orice. Ce-i drept, mama are un anume talent al ei de a mă face să mă simt mai prost decât de obicei pentru că, mai mereu când se întâmplă ceva mai aiurea prin vieţişoara mea, mă face să cred că din vina mea a fost aşa. Cu tata e mai altfel.. pentru că semănăm foarte mult şi îşi dă seama imediat când am probleme, de orice natură. Lui îi cer de obicei sfaturi în materie de băieţi :)). Dacă îi spun că am nevoie de linişte, nu mă bate la cap cu întrebări pe moment.
Şi acum să explic titlul postării. Păi în ultimele zile mi-am evacuat "bestia" din pat, deci am cam dormit singurică. Şi am început să visez cam aiureaaa. Ceva de genul "îl dai afară pe uşă, dar intră înapoi pe geam". Mă rog, chestia asta nu mi-a pus încă probleme (foarte) mari, aştept să văd dacă se mai repetă, pentru că, dacă tu chiar mi-ai intrat în subconştient, este o gravă problemă!! Aşa, ce voiam să spun este că am avut nişte coşmaruri în ultimul timp şi este destul de naşpa să te trezeşti singur în pat, să mai fie si 00:00  şi să te vezi şi în oglindă imediat cum deschizi ochii, să mai fie şi aşa-zisa noapte de Halloween... În concluzie mi-am părăsit pătuţul frumuşel şi m-am băgat între ai mei:)). M-au luat amândoi în braţe şi aşa am adormit. Semi-adormită cum eram, până m-a luat somnul, mi-a tot trecut un gând prin cap: nu vreau să fiu singură niciodată. Ştiu că m-am contrazis în ultimul timp mai mult decât ar fi trebuit, dar e fix ce spuneam într-o postare anterioara: Pragmatism vs. Sentimentalism. Nu vreau să mă mai trezesc vreodată aşa pierdută. Vreau să cred că există cineva undeva acolo. Vreau ca acel cineva să-mi intre la inimioară şi mă protejeze aşa cum Rhett Butler o proteja pe Scarlett.
Am fost azi să-mi fac analizele. Şi mi-a fost rău toată ziua... Gagica de m-a înţepat mi-a spus dinainte că sunt foarte fragilă, slăbită şi sensibilă. Culmea, cică mi s-au ascuns venele:)). Nu mi-a fost niciodată frică de analize, chiar nu mă panichez de la chestii de-astea, dar cum o fi să-ţi spună cineva "sângele tău nu prea vrea să curgă"?!. Toată ziua am avut mâinile înţepenite, chiar mă dureau, iar când m-am trezit pe la 5 după-amiază, le aveam amorţite.
Cred că am o problemă acum. Nu mai pot scrie despre tine. Mă simt vulnerabilă, fie că citeşti, fie că nu. Am un imens orgoliu, asta dacă nu ţi-ai dat seama de asta (expresia asta mi-a adus aminte de un mesaj,apropo). Lucruri pe care mi-ar plăcea să le ştii, dar nu! Pot să-ţi spun decât că n-o să plec nicăieri. Şi că urăsc faptul că am avut acea discuţie pe mess, şi nu faţă în faţă. Am un fix în ceea ce priveşte contactul vizual. Dacă cineva chiar simte ceea ce spune, n-are nicio problemă cu a se uita în ochii mei în timp ce o face. Mi-ar fi plăcut totuşi să existe un fel de "last kiss". Zăpăcelile mele.
Mă simt oarecum prost în cazul în care ai citit ce am scris pe aici, pentru că în felul acesta ai aflat o grămadă de chestii despre mine.. şi, mă rog, despre ce cred eu în legătură cu tine. Nu mai pot scrie în continuare despre tine, fiindcă, aşa cum spuneam, sunt prea mândră să admit unele chestii. Dacă vreodată vrei să ştii ce simt sau cum mă simt, întreabă-mă tu. Dacă te va interesa vreodată să faci asta, mi-ar plăcea să nu fie pe mess. Gata, am tăcut! Imy :p

Mă cam simţeam ca Taylor alergând după Ryan ( există câteva asemănări ale situaţiei, pt cei care au văzut filmul...), motiv pentru care postez următoarea scena din film:
. I would have loved to try it..

şi piesa de azi (mulţumiri lui Alex):

 Somn uşor. În noaptea asta chiar n-o să adorm prea uşor..